POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE
Adoptarea GDPR reprezintă concretizarea unor eforturi susținute ale Comisiei Europene de a uniformiza legislația aplicabilă în statele membre cu privire la protecția datelor cu caracter personal în scopul de a crea cadrul legal necesar și protecția drepturilor indivizilor în era digitală.
GDPR este un set de reguli bazat pe principii complexe, care este deschis la interpretare si cotine, de asemenea, numeroase domenii în care statele membre sunt invitate sa intervina. În prezent exista foarte putine îndrumari cu privire la implementarea GDPR si este posibil ca Autoritatile de Supraveghere sa aiba puncte de vedere diferite fata de cele exprimate în acest șablon. În ciuda eforturilor noastre de a oferi cele mai bune servicii, nu putem anticipa cu exactitate modul în care Autoritatea de Supraveghere sau instanțele de judecata vor interpreta Regulamentul.
OPERATORUL SITE-ULUI
SC ProTiming SRL
CUI 35977076
J02/584/2016
Str. Porumbului 50, Arad
INFORMATII PERSONALE
Când prin intermediul prezentului site va sunt solicitate informatii, aceasta are ca scop identificarea dumneavoastra sau posibilitatea de a va contacta. Acest lucru este cu atât mai necesar în cazul folosirii aplicatiilor disponibile pe site.Natura informațiilor solicitate se referă în special la date personale (nume, adresă, numere de telefon), adresa de email, modul în care sunt utilizate sau intenționează să fie utilizate produsele și/sau serviciile ProTiming SRL, în special aplicația Parteners Registration ProTiming prin intermediul site-ului partners.protiming.ro, dar poate include și alte informații aflate în strânsă legătură cu utilizarea serviciilor și/sau produselor solicitate.
Cu scopul de a raspunde mai bine nevoilor si întrebarilor utilizatorilor site-ului, informatiile solicitate prin intermediul acestui site vor face obiectul unei stocari si prelucrari electronice.
INFORMATIILE OFERITE PRIN INTERMEDIUL SITE-ULUI
Orice persoana care viziteaza site-ul partners.protiming.ro site dezvoltat și aflat în proprietatea SC ProTiming SRL, și care oferă date sau informații cu caracter personal prin intermediul acestui site își manifestă acordul în mod expres și neechivoc pentru următoarele:(i) prelucrarea acestor date și informații personale de către SC ProTiming SRL;
(ii) transmiterii de materiale promoționale specifice operațiunilor de marketing direct;
(iii) soluționarea de către SC ProTiming SRL a cererilor, întrebărilor și reclamațiilor adresate;
(iv) alte activități intreprinse de SC ProTiming SRL și permise de lege, ce nu fac obiectul unei aprobări din partea destinatarului.
SC ProTiming SRL va pastra confidentialitatea acestor informatii. Politica de confidențialitate în mod detailat poate fi consultată prin intermediul următorului link PrivacyPolicy.pdf.
Utilizarea în continuare a acestui site constituie acordul expres și neechivoc al dumneavoastră în conformitate cu prevederile legale, astfel cum acestea sunt prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE ("GDPR").
Pentru orice nelămurire în legătură cu exercitarea drepturilor dumneavoastră referitoare la utilizarea site-ului și la protecția utilizării, vă rugăm să ne contactați la adresa de email: protectiadatelor@protiming.ro.